Cine considerati ca a fost jucatorul-cheie in acest sezon de Liga 1

joi, 23 decembrie 2010

“Studenţii” s-au baricadat în apărare: i-au luat pe Abrudan şi Pele

Universitatea a transferat un purtător de nume celebru, pe fundaşul francez Steven Robert Pele. Ultima dată la echipa din Liga a III-a franceză Strasbourg, Pele a semnat ieri un contract valabil pe următorii doi ani şi jumătate cu “Şepcile roşii”. Tot ieri şi-a dat acordul pentru transfer şi Octavian Abrudan, fundaşul renunţând să mai aştepte concretizarea ofertelor din Germania .


“Şepcile roşii” încearcă să-şi creeze un schelet de echipă format din jucători cu experienţă. După Marius Popa, Elias Bazzi, Menasser Nasser şi Adrian Cristea, ieri a venit rândul apărătorului francez Steven Robert Pele să-şi pună semnătura pe contractul de joc cu echipa “Şepcilor roşii”. Noul fotbalist al Universităţii Cluj are o carte de vizită interesantă, bifând aproape 200 de jocuri în primele două ligi ale Franţei. În vârstă de 29 de ani, francezul a trecut pe la nu mai puţin de şapte echipe pe parcursul carierei, iar vârful a fost atins la Istres, formaţie cu care a jucat 27 de jocuri în Ligue I, timp în care a şi înscris de două ori. Steven Robert este fratele lui Yohann Pele, portarul care a evoluat timp de 10 ani pentru Le Mans, iar din sezonul trecut apără buturile celor de la Toulouse. Pele va face cuplu în apărare cu Octavian Abrudan.

Fundaşul ieşit din graţiile lui Marius Lăcătuş la Steaua Bucureşti şi-a dat acordul verbal pentru un contract cu Universitatea Cluj, urmând ca în cel mai scurt timp să semneze actele de transfer. Jucătorul a renunţat să mai aştepte concretizarea ofertelor din Germania şi a dat curs propunerii venite din partea finanţatorului Florian Walter la “U” Cluj. “Acum am ieşit de la club. Nu am semnat încă, dar mi-am dat acordul pentru a veni la Universitatea, clubul care m-a format. În mare, ne-am înţeles asupra clauzelor contractului. Urmează să se rezolve actele de transfer cu Steaua. Mă simt mai liniştit că s-a rezolvat. Sper ca Universitatea să câştige cât mai multe meciuri şi să ne apropiem de primele opt, poate chiar de primele şase locuri. În campionatul viitor, îmi doresc să devenim o echipă care merită luată în considerare”, a spus Abrudan pentru ziuadecj.ro, imediat după ce a “bătut palma” cu noua sa echipă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu