Decanul de vârstă al presei sportive clujene şi totodată cel mai experimentat gazetar pe plan naţional, Victor Morea, şi-a lansat ieri, 19 decembrie 2010, prima carte din cariera sa. Prin lucrarea „Viaţa de la minutul zero” gazetarul în vârstă de 83 de ani şi-a împlinit un vis mai vechi, acela de a-şi vedea amintirile, precum şi dragostea pentru sport adunate sub aceeaşi copertă.
Lansarea cărţii a avut loc la sediul ziarului Făclia, „acasă”, pentru că aici gazetarul şi-a petrecut şase decenii din viaţă şi a contribuit la naşterea a mii de numere. Victor Morea a debutat la Făclia drept cronicar sportiv, unde a urcat toate treptele şi a ajuns în scurt timp secretar de redacţie. S-a rupt pentru o perioadă de presa scrisă, timp în care materialele sale au putut fi ascultate la Radio Cluj, după care s-a întors la vechea sa dragoste, gazetăria sportivă. La vârsta de 83 de ani, acesta a acumulat o experienţă de 44 de ani, „cu acte în regulă”, dar şi-a continuat activitatea la ziarul Făclia şi după 1988, când a ieşit la pensie. Până de curând, în fiecare săptămână, Victor Pescaru, cum îşi semna uneori materialele, a continuat să scrie rubrica „Veşti pentru undiţari”.
Pofta de scris nu i-a pierit şi astfel, a luat naştere această carte, planificată de mai bine de 40 de ani. „Viaţa de la minutul zero” ar putea fi cu uşurinţă numită un „jurnal concentrat”, deoarece a colecţionat amintiri atât pe plan profesional, cât şi personal. Gazetarul povesteşte despre prima minge din viaţa sa, o minge confecţionată de copiii din cartier din cârpe, sufiecientă însă pentru a încinge „miuţe pe cinste”. Mingea adevărată, care a însemnat un moment aparte, a intrat în viaţa sa abia mai târziu: „În anii refugiului, la Sibiu, noi cei de la Poarta Turnului, cartier mărginaş, am făcut rost de o minge de fotbal, cu care, am încins dispute, cu echipe din alte cartiere ale Sibiului. Iar când am ajuns să dau cu piciorul într-o minge adevărată de fotbal, lovită cu profesionalism de jucători ai echipelor de fotbal, am înţeles că pentru a deveni jucător e nevoie de multă, enorm de multă ambiţie, dar mai ales dăruire. N-am ajuns jucător, pentru că problemele vieţii mi-au îndreptat direcţia spre alte profesiuni. M-am bucurat totuşi, că logodna mea cu profesiunea de gazetar s-a datorat unei mingi”, povesteşte acesta în cartea sa. Iar dintre toate sporturile, fotbalul i-a fost cel mai aproape de suflet, motiv pentru care i-a fost consacrat un capitol aparte. Pe lângă sport Victor Morea scrie despre copilărie, despre primele jocuri, despre refugiile în care a fost nevoit să plece împreună cu familia din cauza războiului, despre eternitatea prieteniei, pasiunle sale, familie, precum şi despre frumoşii ani ai condeiului.
Cartea este o privire repede spre trecutul unui om, a unui om de o valoare incontestabilă. Este ca şi cum cineva l-ar întreba despre viaţa sa, iar acesta ar începe să povestească, de parcă ar fi fost ieri, cele mai relevante fapte dintr-un mănunchi imens de amintiri. Uneori, ca într-un dialog, revine în prezent pentru a vorbi despre „marea bulibăşală”politică, despre „gargaragii”, precum şi despre „cei la concurenţă”, care se „străduie” să strice presa. Fără pretenţia că a spus totul, „Viaţa de la minutul zero” nu este doar un nume pe o carte, ci o mărturie a faptului că gazetăria este într-adevăr „cea mai frumoasă profesiune”.
Pofta de scris nu i-a pierit şi astfel, a luat naştere această carte, planificată de mai bine de 40 de ani. „Viaţa de la minutul zero” ar putea fi cu uşurinţă numită un „jurnal concentrat”, deoarece a colecţionat amintiri atât pe plan profesional, cât şi personal. Gazetarul povesteşte despre prima minge din viaţa sa, o minge confecţionată de copiii din cartier din cârpe, sufiecientă însă pentru a încinge „miuţe pe cinste”. Mingea adevărată, care a însemnat un moment aparte, a intrat în viaţa sa abia mai târziu: „În anii refugiului, la Sibiu, noi cei de la Poarta Turnului, cartier mărginaş, am făcut rost de o minge de fotbal, cu care, am încins dispute, cu echipe din alte cartiere ale Sibiului. Iar când am ajuns să dau cu piciorul într-o minge adevărată de fotbal, lovită cu profesionalism de jucători ai echipelor de fotbal, am înţeles că pentru a deveni jucător e nevoie de multă, enorm de multă ambiţie, dar mai ales dăruire. N-am ajuns jucător, pentru că problemele vieţii mi-au îndreptat direcţia spre alte profesiuni. M-am bucurat totuşi, că logodna mea cu profesiunea de gazetar s-a datorat unei mingi”, povesteşte acesta în cartea sa. Iar dintre toate sporturile, fotbalul i-a fost cel mai aproape de suflet, motiv pentru care i-a fost consacrat un capitol aparte. Pe lângă sport Victor Morea scrie despre copilărie, despre primele jocuri, despre refugiile în care a fost nevoit să plece împreună cu familia din cauza războiului, despre eternitatea prieteniei, pasiunle sale, familie, precum şi despre frumoşii ani ai condeiului.
Cartea este o privire repede spre trecutul unui om, a unui om de o valoare incontestabilă. Este ca şi cum cineva l-ar întreba despre viaţa sa, iar acesta ar începe să povestească, de parcă ar fi fost ieri, cele mai relevante fapte dintr-un mănunchi imens de amintiri. Uneori, ca într-un dialog, revine în prezent pentru a vorbi despre „marea bulibăşală”politică, despre „gargaragii”, precum şi despre „cei la concurenţă”, care se „străduie” să strice presa. Fără pretenţia că a spus totul, „Viaţa de la minutul zero” nu este doar un nume pe o carte, ci o mărturie a faptului că gazetăria este într-adevăr „cea mai frumoasă profesiune”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu