Bejenia

În 1940, după ce nord-vestul Transilvaniei a fost rupt din trupul ţării prin Dictatul de la Viena, mii de clujeni au ales refugiul. Printre ei, jucătorii şi conducătorii echipei de fotbal Universitatea Cluj, care au refuzat să joace în campionatul maghiar, făcând unul dintre cele mai frumoase gesturi din istoria fotbalului românesc.
"Smulşi, ca şi mulţi oameni ai locului, de la rosturile lor, forţaţi să părăsească în grabă Clujul, cei care până mai ieri erau întâlniţi la arenă, la bazin sau pe pista Parcului Sportiv, urcau Dealul Feleacului şi, din punctul cel mai înalt, căutau cu privirea spre locurile dragi lor de care trebuiau să se despartă", scria în Almanahul Aniversar "U-75".
Deoarece evacuarea oraşului s-a făcut într-un termen foarte scurt, sportivii nu au luat cu ei nici echipamentul şi nici mingi, doar carnetele de legitimare ale jucătorilor. Prin grija lui Viorel Tănase, fost portar al echipei între anii 1927-1930, fotbaliştii au primit bocanci de joc de la fabrica de încălţăminte din Sibiu. Echipamentul a fost confecţionat la Cisnădie, unde erau mai multe fabrici de tricotaje.
În sezonul 1939-1940, "U" nu-şi câştigase dreptul de a evolua în prima divizie. Cu toate acestea, după primele trei etape, Federaţia Română de Fotbal a decis să suplimenteze numărul de locuri în Divizia A, de la 12 la 13, pentru a sprijini moral echipa clujeană aflată departe de casă.
În 6 octombrie 1940, ziarul "Foaia poporului" publica un ordin al ministrului Apărării Naţionale prin care se punea la dispoziţia Universităţii "Regele Ferdinand I" din Cluj localul cazarmei "Avram Iancu" şi al Şcolii Speciale de Cavalerie din Sibiu, fără grajduri şi dependinţe. Astfel, problema continuării studiilor era rezolvată. Jucătorii lui "U", majoritatea studenţi, aveau o zi pe săptămână dedicată instrucţiei, fiind consideraţi militari în termen redus. La începutul lunii decembrie 1940, gruparea clujeană era recunoscută juridic sub numele de "Clubul sportiv studenţesc Universitatea Cluj-Sibiu".
Iniţial, prin grija Protopopului Miron Neagu, o parte din jucători au fost cazaţi la căminul Seminarului Teologic. Din cauza numărului mare de refugiaţi, erau cazuri în care sportivii stăteau în camere cu câte 12 paturi. După un timp, au fost mutaţi la internatul unei întreprinderi. Alţi "U"-işti, mai norocoşi, stăteau la rude sau la suporteri care le puseseră camere la dispoziţie. Un exemple îl constituie Nicolae Szoboszlay, primit cu braţele deschise de doctorul Traian Stoicoiu, renumit chirurg şi mare suporter al "alb-negrilor".
Alimentaţia a fost o problemă grea în perioada bejeniei, mai ales că războiul determinase o criză de hrană. În general, clujenii mâncau la cantina internatului unde erau cazaţi, dar au început să şi improvizeze. Pe malul Cibinului, ei au învăţat să prindă peşte cu mâna. Prada era dusă la restaurantul "Răscruci", care le oferea, la schimb, mâncare gătită.
Spre sfârşitul bejeniei, clujenii au folosit o altă metodă de a-şi rotunji veniturile: sub conducerea lui Szoboszlay şi a lui Jivkovici, lotul mergea la colindat. Melodia lor preferată era "O, ce veste minunată".
"U" a disputat prima partidă oficială de la Sibiu în 20 octombrie 1940, pierdută însă în faţa Sportului Studenţesc: 1-2. Meciul a fost urmărit de o audienţă-record: 2.000 de persoane. Dar campionatul 1940-1941 avea să fie suspendat din cauza izbucnirii războiului anti-sovietic. "U" era clasată pe locul 11, cu două meciuri mai puţin disputate.
În următorul sezon, competiţia s-a disputat pe zone geografice, fiind denumită "Cupa Basarabia". "U" a câştigat seria a 5-a, iar apoi s-a calificat până în semifinale, unde a fost învinsă de Rapid cu 1-4.
În vara anului 1942 s-a produs o nouă reorganizare, întrecerea fotbalistică devenind "Campionatul de război". "U" era cea mai tânără echipă, având media de vârstă de 22 de ani! Clujenii au terminat campionatul pe locul 9.
"U" a împlinit un sfert de veac de existenţă în bejenie, dar campionatul 1943-1944 nu s-a mai încheiat din cauza războiului. "U" ocupa locul 3, după FC Craiova şi Rapid. "Băieţii s-au răspândit care încotro. Era greu. Din ce în ce mai greu. Şi totuşi, parcă dinspre munte, venea o dungă de lumină... Venea, ea, dunga de lumină", scria doctorul Mircea Luca în volumul său de memorii, intitulat "Şepcile roşii".
Ca unor oaspeţi de vază, jucătorilor de la "U" li s-a permis să folosească principalul stadion din Sibiu, care se numea Anef. Pe arena din Parcul "Sub Arini" evolua cea mai importantă echipă locală, "Şoimii", care le-a pus clujenilor la dispoziţie şi mingile necesare. În ciuda vremurilor tulburi, "U" a dorit să evite evaziunea fiscală. A cerut şi a obţinut de la Administraţia Financiară hârtie filigranată specială din care se confecţionau bilete, iar conducerea clubului plătea anticipat taxele pentru respectivele tichete.
Un episod deosebit al bejeniei a fost compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din România. Compozitorii - Nelu Brateş, Seva Ivanov, Relu Constantinescu şi Mircea Olteanu - au format o trupă care a rămas cunoscută sub numele de "Zombby". Lansarea oficială a "imnului-marş" a avut loc la Teatrul Naţional din Sibiu, în faţa unei săli arhipline.
Haide, U! Haide, U!
Eşti simbolul tinereţii studenţeşti,
Haide, U! Tempo U!
Eşti simbolul unor inimi româneşti

Noi luptăm, să-nălţăm,
Prin avânt, voinţă, zâmbet şi prin cânt,
Un trup nou - braţ de fier
Suflet nou smuls din cer.
Haide, U! Tempo U! Haide "U"!

Suntem "U"-iştii Clujului iubit
Uniţi cu toţii-ntr-un avânt
Pornim din nou cu sufletu-nfrăţit
La luptă, cu un singur gând:
Haide "U"! Haide "U"! (se repetă refrenul)
În cartea "Agora U", istoricul clujean Gheorghe I. Bodea scrie că, în perioada bejeniei, pentru Universitatea au jucat 38 de jucători (în paranteze sunt notate numărul de partide, respectiv numărul de goluri marcate cunoscute): Medrea II (52, 0), Ţiereanu (51, 28), Medrea III (49, 5), Coracu (47, 21), Dascălu (45, 48), Dumitraş (41, 4), Joja (37, 2), Boroş (34, 0), Coman (33, 8), Jifkovici (28, 7), Muscă (27, 0), Costea (25, 0), Chirilă (21, 0), Bretoteanu (21, 0), Medrea I (21, 0), Luca (18, 0), Hintz (15, 1), Moldovan (14, 2), Maghear (14, 0), Adoc (13, 0), Ioanovici (12, 0), Păunescu (11, 0), Ţereanu (9, 0), Chendi (9, 0), Sângeorzan (8, 0), Vigu I (6, 0), Rădulescu-Jumate (4, 0), Cornea (3, 0), Crişan (2, 0), Kundt (2, 0), Peştean (2, 0), Szoboszlay (2, 0), Hulea (2, 0), Iancovici (2, 0), Ivan (2, 2), Mesaroş (1, 0), Potopeanu (1, 0), Tiberian (1, 0). În total, la Sibiu "U" a disputat 84 de meciuri, din care a câştigat 49, a făcut 6 egaluri şi a pierdut de 29 de ori. A înscris 263 de goluri şi a primit 167.
Cea mai bună performanţă a tinerilor clujeni în acea perioadă a fost accederea în finala Cupei României, în sezonul 1941-1942. Din păcate, "U" a fost înfrântă la Bucureşti de Rapid, cu 7-1. Momentul întoarcerii la Cluj, în 26 iulie 1945, este descris într-un paragraf emoţionant al cărţii lui Mircea Luca: "Îmi era parcă frică să calc pe pietre, pentru ca nu cumva ceva să se mişte şi să se schimbe. Chiar în ziua sosirii ne-am dus la stadion. Szony-baci era acolo, ca întotdeauna. Când ne-a văzut, n-a putut scoate nici un cuvânt. A stat aşa, vreo trei minute în şir. Nici nu clipea. Apoi, la fel de mut, s-a îndreptat spre un dulap. A deschis cu cheia şi a tras de un sertar mare, ca de scrin. Şi, cu aceleaşi mişcări de robot, a scos din sertar 11 tricouri alb-negre, aşezate cu grijă unul peste celălalt. Le-a pus pe masă şi le-a netezit de câteva ori. Nimeni n-a scos o vorbă. Mi-am holbat ochii ca să nu plâng şi am căutat în grămadă tricoul cu nr. 5. Era tricoul meu. În timp ce-l trăgeam pe cap, am zăbovit, căutându-i gura, ca să-l pot săruta pe dinăuntru".